Ce putem face atunci când copilul nostru începe să fure?

Când un copil fură, părinții sunt în mod firesc îngrijorați. Ei își fac griji cu privire la ceea ce l-a determinat pe copil să fure și se întreabă dacă nu cumva este un „delincvent juvenil”.

Este normal ca uneori un copil mic să ia ceva care îi stârnește interesul. Acest lucru nu ar trebui să fie considerat furt până când copilul este suficient de mare, de obicei trei până la cinci ani, pentru a înțelege că a lua ceva care aparține altei persoane este greșit. Părinții ar trebui să-și învețe în mod activ copiii despre drepturile de proprietate și respectarea lucrurilor celorlalți. Părinții sunt ei înșiși modele. Dacă vii acasă cu diferite obiecte (ex. pixuri) de la birou sau te lauzi cu o mică păcăleală pe care ai făcut-o la supermarket, lecțiile tale despre onestitate vor fi mult mai greu de înțeles de către copilul tău.

Adolescenții arestați pentru furt au mai multe șanse să fie arestați înainte de a 12-a aniversare de viață, să aibă acuzații ulterioare care pot include agresiune și să aibă mai multe condamnări (Taylor, Kelly, Valescu, Reynolds, Sherman, & German, 2001).

Părinții trebuie să identifice obiectele furate, să își confrunte copiii cu privire la furt și să furnizeze consecințele specificate. Copilul este obligat: (a) să-și ceară scuze victimei furtului, (b) să returneze obiectul furat, (c) să plătească victimei o sumă de bani egală cu costul înlocuirii obiectului furat și (d) să cedeze un lucru aflat în proprietate de valoare aproximativ egală cu obiectul furat (Tremblay, & Drabman, 1997).

Dacă descoperiți că copilul dumneavoastră a furat ceva de la un membru al familiei, un coleg de școală sau un magazin, luați în considerare unul sau mai multe motive pentru care copiii fură, cum ar fi:

1. Ignoranţă. Copilul tău realizează că ceea ce a făcut este greșit?
2. Ispită. Copilul tău a furat ceva pentru că era chiar acolo și era tentant?
3. Atenţie. Furtul copilului dumneavoastră reflectă o nevoie de atenție? Este obiectul furat un substitut pentru dragoste sau afecțiune? Este poate un strigăt de ajutor?
4. Răzbunare sau furie. Copilul tău fură ca răzbunare pentru ceva? Încearcă ei să facă lucrurile egale pentru că altcineva primește mai multă afecțiune sau cadouri decât ei?
5. Emoții puternice. Copilul tău a furat sub imperiul unei emoții puternice?
6. Testarea limitelor. Copilul tău vede dacă va fi prins și ce se va întâmpla dacă o va face?
7. Generozitate. Copilul tău a furat pentru a face un cadou familiei sau prietenilor?
8. Independenţă. Copilul tău a furat pentru a-și demonstra libertatea și autonomia?
9. Presiunea colegilor. Copilul tău a furat pentru a deține ceva considerat cool?
10. A se da mare. Copilul tău a furat pentru a se lăuda?
11. Lipsă de bani. Copilul tău crede că nu ar putea achiziționa obiectul furat în alt mod?
12. Îndreptățire. Copilul tău simte că merită să aibă tot ce își dorește

În cele mai multe cazuri, vor exista mai multe motive pentru care copilul dumneavoastră a furat. S-ar putea să nu înțeleagă acele motive, cu atât mai puțin să vă spună de ce au făcut-o.

Dacă copilul dumneavoastră este de vârstă școlară, luați în considerare următoarele recomandări:

1. Concentrați-vă pe conexiune. Ca și în cazul tuturor comportamentelor problematice, concentrați-vă asupra conexiunii cu copilul dumneavoastră. Asigurați-vă că vă simt dragostea și acceptarea, indiferent de situație. Spuneți-le că de aceea luați în serios furtul. Pentru că îl iubești și îl vezi ca pe un membru valoros al familiei, vrei să-l ajuți să facă alegeri diferite.
2. Evitați prelegerile și pedepsele. Nu lua un ton dur, nu-ți numi copilul hoț sau persoană rea și nu prezice un viitor comportament rău. Vorbele negative și pedepsele nu vor rezolva problema și probabil o vor înrăutăți.
3. Învață-ți copilul ce este în neregulă cu furtul. Spune-i copilului tău că furtul nu este acceptabil în familia ta și în comunitatea ta, deoarece prețuiești încrederea și sinceritatea. Ajută-ți copilul să înțeleagă, cu amabilitate, dar ferm, că furtul are atât o victimă, cât și un făptuitor și că victimele sunt de obicei supărate din cauza asta. Victima se va simți, de asemenea, trădată dacă este un membru al familiei sau un prieten, deoarece furtul este o încălcare a încrederii. Consecințele variază, dar cel puțin, un hoț pierde încrederea celorlalți.
4. Reparați sau recuperați paguba. Discutați cu copilul dvs. despre cum poate face totul corect. Asigurați-vă că nu beneficiază în niciun fel de furt. Dacă copilul dumneavoastră a luat ceva de la un membru al familiei sau un prieten, discutați despre modalitățile de a plăti banii înapoi sau de a înlocui obiectele furate. Dacă au luat ceva dintr-un magazin, luați în considerare să mergeți cu el înapoi la magazin și să discutați situația cu managerul. (În funcție de circumstanțe, aceasta poate fi sau nu o idee bună.)
5. Evaluați împreună motivele furtului. Parcurgeți lista cu 12 motive posibile pentru furt enumerate mai sus. Cereți-i copilului să gândească ca un detectiv. Ei vă ajută să înțelegeți problema, astfel încât să o puteți rezolva împreună. Vorbește cu ei cu blândețe, dar ferm despre motivul pentru care au furat, poate începând cu motivele pe care le crezi că sunt cele mai probabile.
6. Arătați că onestitatea și integritatea sunt alegeri. Ajutați-i să vadă că depinde de ei să aleagă onestitatea și integritatea (sau necinstea și furtuna). Vorbește despre cum să te simți bine cu tine însuți și să trăiești într-o familie grijulie și de încredere sunt mult mai valoroase decât orice ai putea fura vreodată.
7. Fiți un model pentru onestitate și integritate. Nu fura de la angajator sau de la oricine altcineva, fie pixuri sau bani. Dacă vi se oferă un rest de bani necorespunzător la magazin, returnați banii în plus și discutați cu copilul dumneavoastră. Când îi spui copilului tău că vei face ceva, fă-o.
8. Găsiți alte modele de onestitate și integritate. Căutați cărți, videoclipuri și biografii care ilustrează beneficiile onestității, integrității, încrederii și respectului. Subliniați cazurile de onestitate pe care le întâlniți în viața de zi cu zi.
9. Fii sincer cu copilul. Observați acțiunile sincere și lăudați-vă copilul pentru ele. De exemplu, „Îți mulțumesc că mi-ai spus că ai luat acea prăjitură suplimentar. Nu sunt fericit că ai făcut-o, dar sunt foarte fericit că mi-ai spus despre asta.”
10. Mergi mai departe. Odată ce ați discutat despre furtul copilului dvs. cu el și ați reparat orice daune, nu mai vorbiți. Lăsați copilul să meargă mai departe cu mintea curată. Nu vrei să se simtă ca un criminal.
11. Ajutați-vă copilul să găsească modalități mai bune de a obține ceea ce își dorește. Trăim într-o societate de consum, în care magazinele plasează adesea produse tentante la nivelul ochilor copiilor. Ajutați-vă copilul să recunoască ispita și să dobândească încrederea că poate avea lucrurile pe care și le doresc dacă lucrează și economisește pentru ele. Poate îi poți oferi copilului tău o alocație și îl poți ajuta să planifice achiziții mai mari. Poate îl puteți ajuta să găsească locuri de muncă potrivite vârstei, care să câștige bani și respect de sine.
12. Căutați ajutor dacă aveți nevoie. Dacă furtul continuă sau credeți că poate fi un semn al unor probleme mai complexe sau mai grave, căutați ajutor profesional.

Dacă părinții iau măsurile adecvate, în cele mai multe cazuri furtul încetează pe măsură ce copilul crește.

Dacă furtul continuă sau este prezent la un copil cu alte comportamente sau simptome problematice, furtul poate fi un semn al unor probleme mai grave în dezvoltarea emoțională a copilului sau pot fi unele probleme în familie. Copiii care fură în mod repetat pot avea, de asemenea, dificultăți în a se încrede în ceilalți și de a forma relații apropiate. În loc să se simtă vinovați, ei pot da vina pe alții pe comportament, argumentând că „Din moment ce ei refuză să-mi dea ceea ce am nevoie, îl voi lua”. Acești copii ar beneficia de o evaluare de către un specialist în sănătate mintală.

În tratarea unui copil care fură în mod persistent, un specialist în sănătate mintală va evalua motivele care stau la baza nevoii copilului de a fura și va dezvolta un plan de tratament. Părți importante ale tratamentului pot fi să ajute copilul să formeze relații de încredere și să ajute familia să-l orienteze către o cale de dezvoltare mai sănătoasă.

Bibliografie:

“Adolescents and Stealing from Family,” by Carl Pickhardt